subject

Problema 1 - factori 100 puncte gigel a aflat la matematică definiţia factorialului unui număr natural nenul n. acesta este produsul tuturor numerelor naturale începând cu 1 şi terminând cu numărul respectiv şi se notează cu n! . astfel, factorialul numărului natural 6 este 6! =1*2*3*4*5*6 şi este egal cu 720. factorialele numerelor naturale cresc însă extrem de repede. de exemplu, 7! =5040 în timp ce 10! =3628800. fiind un bun matematician, gigel a imaginat o altă metodă de a indica factorialul unui număr. astfel, el ştie că un număr natural nenul se poate descompune în factori primi. de exemplu 720 poate fi scris ca 24*32*51. gigel codifică descompunerea în factori primi astfel: 4 2 1 însemnând faptul că în descompunerea lui 720 în factori primi apare factorul 2 de 4 ori, factorul 3 apare de două ori şi factorul 5 apare o dată. cu alte cuvinte, gigel indică pentru fiecare număr prim ≤ n puterea la care acesta apare în descompunerea în factori primi a lui n! . cerinţă scrieţi un program care să citească o secvenţă de numere naturale nenule şi care să afişeze în modul descris în enunţ factorialele numerelor citite. date de intrare fişierul de intrare factori. in conţine mai multe numere naturale nenule, câte un număr pe linie. ultima linie a fişierului de intrare conţine valoarea 0 indicând faptul că setul de numere s-a terminat. date de ieşire fişierul de ieşire factori. out va conţine câte o linie pentru fiecare număr nenul din fişierul de intrare. pe linia i din fişierul de ieşire va fi descrisă descompunerea în factori primi a factorialului numărului de pe linia i din fişierul de intrare, în modul descris în enunţ. numerele scrise pe aceeaşi linie vor fi separate prin câte un spaţiu. restricţii şi precizări numerele naturale din fişierul de intrare (exceptând ultimul) sunt din intervalul [2, 6]. fişierul de intrare conţine maxim 10 numere naturale nenule.

ansver
Answers: 1

Other questions on the subject: Computers and Technology

image
Computers and Technology, 21.06.2019 22:50, prettybaby406
Explain why it is reasonable to assume that receiving 3 duplicate acks in tcp is an indication that the network is not currently congested.
Answers: 1
image
Computers and Technology, 22.06.2019 17:30, cesargarcia17671
Type the correct answer in the box. spell all words correctly. under which key category do the page up and page down keys fall? page up and page down keys fall under the keys category.
Answers: 3
image
Computers and Technology, 22.06.2019 21:30, Nathaliasmiles
The graph shows median weekly earnings for full-time workers according to education level. which can you not conclude?
Answers: 2
image
Computers and Technology, 23.06.2019 17:10, madams4450
Ac++an of of pi. in , pi is by : pi = 4 – 4/3 + 4/5 – 4/7 + 4/9 - 4/11 + 4/13 - 4/15 + 4/17 . ., to pi (9 ). , if 5 to pi, be as : pi = 4 - 4/3 + 4/5 - 4/7 + 4/9 = 4 – 1. + 0.8 - 0. + 0. = 3.. atoofbe to pi?
Answers: 2
You know the right answer?
Problema 1 - factori 100 puncte gigel a aflat la matematică definiţia factorialului unui număr natur...

Questions in other subjects:

Konu
Mathematics, 08.10.2020 14:01